Genoa i-a stabilit viitorul lui Ionuț Radu! Anunț de ultim moment al conducerii în ceea ce privește soarta goalkeeperului român

Redactor:
Andrei Pal
Genoa i-a stabilit viitorul lui Ionuț Radu! Anunț de ultim moment al conducerii în ceea ce privește soarta goalkeeperului român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Radu (21 de ani) are viitorul stabilit la Genoa. Portarul român a devenit titular indiscutabil în acesată primă parte de sezond in Serie A și a atras interes după prestațiile sale foarte bune. Șefii „Grifonilor” au ținut, astfel, să anunțe că nu va pleca nimeni de la Genoa acum când perioada de mercato s-a deschis.

Radu, cumpărat de Genoa de la Inter pentru 7,5 milioane de euro, a apărat excelent și a fost păstrat și de Cesare Prandelli, noul antrenor al genovezilor. Presa din Italia a scris că Inter ar putea fi interesată de să-l răscumpere pe goalkeeperul naționalei de tineret chiar din această iarnă, dar directorul sportiv al Genoei a dat asigurări că nimeni nu va pleca.

„În primul rând, vreau să clarific pentru toată lumea că nimeni nu pleacă de la Genoa în ianuarie. Acestea fiind spuse, unii ar putea să obțină o înțelegere pentru a rupe concurența”, a spus directorul Giorgio Perinetti, pentru Radio CRC.

Ionuț Radu nu ar refuza însă o revenire la Inter, fapt pe care chiar el l-a subliniat în urmă cu câteva zile, pe 30 decembrie: „Inter? Mai vedem ce se întâmplă, sper să mă aștepte. Momentan vreau să mă gândesc doar la vacanță. După aceea voi vedea, când încep campionatul vom vedea”, a spus Radu.

Căpitanul naționalei de tineret, cu care s-a calificat la Euro 2019, a strâns 14 meciuri în acest sezon de Serie A, dar doar în unul singur a reușit să nu primească gol. Evoluțiile sale au făcut să-i „explodeze” cota de piață. Astfel, Radu e cel mai bine cotat fotbalist român al momentului, la egalitate cu Răzvan Marin, ambii fiind evaluați la 7 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Regula pentru toți românii care cumpără medicamente. Este obligatoriu în România
Regula pentru toți românii care cumpără medicamente. Este obligatoriu în România
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…